O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana

O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana
ISBN: 978-606-8395-02-9
Editura:
Anul publicării: 2012
Ediția: I
Pagini: 350
Format: 20x14 cm
Preț: 15,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil

Alertă stoc

?
Completați adresa dumneavoastră de e-mail
*
?
Codul de siguranță, necesar pentru a face distincție între oameni și programele informatice automate care răspândesc spam

DESCRIERE

ANTON HOLBAN - O moarte care nu dovedeşte nimic / Ioana                                    - Editura Mondoro - Gramar

O moarte care nu dovedeşte nimic este un roman dinamic, Ioana este un roman static. Iată prima distincţie dintre ele. Bineînţeles, a doua oară voi avea mai multe calităţi de amănunt, profunzime, rezultatul experienţelor. Dar altceva mă interesează: ce e superior în literatură, dinamicul sau staticul? În prima carte: ce se întâmplă cu eroina? A murit? Îl înşeală pe Sandu? Oscilaţia între două bănuieli. Curiozitatea lectorului va fi susţinută până la ultimul rând. Şi mai departe dacă se poate. În Ioana se cunoaşte intriga de la început. Nici o surpriză. O temă care trebuie să capete, în diferitele pasaje, cât mai multe forme. După cum Brahms, pe o temă a lui Händel, inventează o serie de va riaţii. Subiectul nu mai are nici o valoare, numai lucrul. Pe care să aleg din cele două forme de artă? Lectorul mediocru va prefera dinamicul. Curiozitatea lui va fi satisfăcută. Staticul este obositor. Trebuie un efort pentru a observa că ai renunţat de bunăvoie la orice spectacol, că te mulţumeşte numai jocul amănuntelor. Staticul are şi un înţeles mai adânc pentru acei care nu socotesc literatura numai ca un divertisment, şi cred că este expresia vieţii celei mai intime. Nu mai inventezi nimic, căci orice evoluţie, combinare de fapte, presupune o invenţie. Jocul transformărilor noastre interioare este prea ascuns ca să-l sesizăm, după cum ştim cu toţii că îmbătrânim dar numai la distanţă observăm schimbarea, şi nu vom sesiza clipă cu clipă cum se îndeplineşte această schimbare. Când acţiunea este statică, avem o enumerare de observaţii de care suntem absolut siguri, că sunt înţepenite şi nu în devenire. Deci este o artă care prezintă garanţii de adevăr. Modele celebre se găsesc: în romanele lui Balzac, de la primele rânduri, de la descrierea oraşului, a străzii, a casei în care va trăi personajul central ştim că vrea să ne dea un sentiment precis conturat: baron Hidot, Pere Goriot, Grandet. La fel, în piesele lui Moliere: Harpagon, Tartuffe, Mr. Jourdain. Intriga este întâmplătoare, menită numai să dea relief unui sentiment. Grandet, în toate scenele, în discuţiile cu fiica sa, sau cu cunoscuţii, înainte de moarte, va rămâne un avar. Şi Julien Sorel trăieşte o serie de aventuri, numai ca să-şi desăvârşească temperamentul lui de ambiţios. Adnotaţiile lui La Bruyere sunt făcute ca şi cum oamenii ar rămâne identici, oricât timp ar trece peste ei. Şi Proust studiază apropiat oameni care rămân cu aceleaşi caracteristice. Se descopăr deodată bătrâni, dar nu asistăm la clipele când se petrece această îmbătrânire. Mai limpede: o carte dinamică presupune că te ocupi numai de lucrurile exterioare oamenilor, căci numai întâmplările se pot petrece în salturi. O carte statică te obligă a rămâne înăuntrul oamenilor - fragment din Testament literar

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.1230 sec