ÎNŢELEPCIUNEA PĂRINTELUI BROWN

Micul preot, pe numele său Brown, i-a mulţumit cu o căldură incontestabilă, dar şi un fel de simplitate ciudată. Părea mai degrabă ca şi cum i-ar fi mulţumit unui străin într-o cameră de fumat pentru că s-a deranjat să-i dea chibriturile, decât ca şi cum i-ar fi mulţumit practic curatorului de la Kew Gardens pentru că a venit cu el pe câmp, pentru a găsi un trifoi cu patru foi. Aproape imediat după mulţumirile sale cordiale, micuţul   şi-a început recitalul:

— V-am spus că mă numesc Brown; ei bine, aceasta este realitatea, şi sunt preotul micii biserici catolice pe care îndrăznesc să spun că aţi văzut-o dincolo de străzile răzleţe, spre nord, acolo unde oraşul se termină. Pe ultima şi cea mai răzleaţă dintre acele străzi, care se întinde de-a lungul mării ca un dig, se află un membru dintre enoriaşii mei, foarte cinstit, dar cu un temperament destul de irascibil, o văduvă pe nume MacNab. Are o fiică şi închiriază locuinţe. Între ea şi fiica ei, precum şi între ea şi chiriaşi – ei bine, îndrăznesc să spun că sunt multe de comentat. Deocamdată are un singur chiriaş, un tânăr pe nume Todhunter ce i-a dat mai multe bătăi de cap decât toţi ceilalţi, pentru simplul fapt că vrea să se căsătorească cu tânăra din casă.

— Şi tânăra din casă, întrebă doctorul Hood, cu un zâmbet rezervat, ce vrea?

— Păi, vrea să se căsătorească cu el, strigă părintele Brown, aşezându-se cu nerăbdare. Tocmai asta este complicaţia foarte neplăcută.

— Este într-adevăr o enigmă oribilă, spuse doctorul Hood...

RECENZII