SCEPTICISMUL PĂRINTELUL BROWN
DESCRIERE
A existat o scurtă perioadă în care Părintele Brown s-a bucurat, sau mai degrabă nu s-a bucurat, de un fel de notorietate publică. El a fost o minune de nouă zile în ziare; a fost chiar un subiect obişnuit de controversă în reviste săptămânale; isprăvile sale erau povestite cu entuziasm şi inexactitate în numeroase cluburi şi saloane, mai ales în America. Oricât de ridicol şi chiar incredibil ar părea pentru oricine l-a cunoscut, aventurile sale ca detectiv au fost chiar subiectul unor povestiri scurte apărute în reviste.
În mod ciudat, această notorietate rătăcitoare l-a ajuns în cele mai obscure, sau cel puţin în cele mai îndepărtate dintre numeroasele sale locuri de reşedinţă.
Fusese trimis să oficieze, cumva între misionar şi preot paroh, într-una din acele zone de pe coasta de nord a Americii de Sud, unde fâşii de ţară încă se mai agaţă nesigure de puterile europene, sau ameninţă continuu să devină republici independente, sub umbra gigantică a preşedintelui Monroe.
Categorii de carte
-Edituri
-Reduceri
-Top 10
-Cărţi noi
-- 32,00 lei
- 65,00 lei
RECENZII